Rugăm toate autoritățile din România să facă toate demersurile necesare pentru a SALVA VIAȚA “Stegarului Dac”

SALVAT !

Stimate donnule Președinte al României, 

Stimate domnule Prim-Ministru,

Stimată doamnă Președinte a Avocatului Poporului, 

Stimate domnule Director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (A.N.P.), 

Doamnelor și domnilor parlamentari, 

 

Cezar Avrămuță activist civic cunoscut că fiind „Stegarul Dac” se află în greva foamei și se află în pericolul de a muri în penitenciar!

Asociația ANGEL solicită, pentru domnul Cezar Avrămuță, autorităților din România:

  • să protejeze sănătatea, viață și demnitatea domnului  Cezar Avrămuță;
  • să ofere asistență medicală permanentă de urgență și apă în perioada în care domnul Avramuta a decis să țînă greva foamei;
  • să constate caracterul disproporționat al măsurii privind privarea de libertate;
  • să inlcuiasca măsura privării de libertate cu o măsură judiciară care să-i permită “Stegarului Dac” să își protejeze sănătatea;
  • să pornească orice demers juridic, mediatic sau adminsitrativ de la respectarea principiului PREZUMȚIEI DE NEVINOVĂȚIE;
  • să constate că libertatea de a protesta, libertatea de asociere sunt drepturi fundamentale ale oricărui cetățean din România, garantate de Constituție;
  • să oprească reprimarea activiștilor civici care se opun regimurilor politice dictatoriale, polițienești sau totalitare din România;
  • să respecte convențiile internaționale care garateaza protejarea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului pentru orice cetățean român.

Susținem  MANIFESTUL DE CREDINȚĂ CIVICĂ redactat de Cezar Avrămuță și  și simultan pentru a SALVA DEMOCRAȚIA ÎN ROMÂNIA!!!

Asociaţia ”ANGEL”, în calitate de persoană juridică fără scop patrimonial (asociaţie), înregistrată în Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial, cu certificat de înregistrare în registrul asociaţiilor și fundațiilor 29/2001/PJ – Partea I-a A, secțiunea I, în dosarul 53/2001/PJCIF 14240275,  reprezentată de domnul Eugen Lucan în calitate de Președinte, vă solicită să permiteți presedinteului să-l viziteze pe domnul Cezar Avrămuță, în încercarea de a-l determina să aleagă alte forme de protest civic, altele decât greva foamei.

Rugăm toate autoritățile statului să ne asigure că domnul Cezar Avrămuță primește asistența medicală și toate serviciile necesare care să-i protejeze viața, sănătatea, drepturile fundamentale și demnitatea !

Va mulțumim foarte mult !

Asociaţia ANGEL

Președinte,

Eugen LUCAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *