PROIECT DE AVIZ al Secţiunii pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi cetăţenie (SOC) privind instituirea Parchetului European COM(2013) 534 final; Bruxelles, 11 noiembrie 2013
Raportor: dl Eugen LUCAN
1. Concluzii şi recomandări (vor fi completate de grupul de lucru)
1.1 CESE consideră oportună iniţiativa Comisiei. Instituirea unui Parchet European este un pas important în crearea unor noi mecanisme juridice care să protejeze atât interesele financiare ale Uniunii, cât şi contribuţiile financiare ale cetăţenilor europeni la bugetul Uniunii.
1.2 CESE consideră că interesele financiare ale Uniunii trebuie apărate, dar coerenţa sistemului de drept penal al UE ar fi mai bine asigurată dacă regulamentul ar defini cu acurateţe şi precizie atât terminologia, cât mai ales infracţiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii şi care ulterior trebuie incriminate în statele membre. Definițiile ar trebui să fie încorporate în regulament sau pot fi realizate prin trimiterea la o anexă care să fie făcută după modelul Regulamentului privind Eurojust , eventual completate cu o directivă. Această definire poate constitui cadrul de reglementare ulterioară a infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii şi ar asigura respectarea principiului „nullum crimen sine lege”.
1.3 CESE consideră că atribuțiile privind noul Parchet European trebuie limitate la articolul 86 aliniatul (2). În condițiile în care nu există o analiză de impact privind criminalitatea transfrontalieră, extinderea atribuțiilor Parchetului în conformitate cu articolul 86 aliniatul (4) este prematură.
1.4 CESE recomandă ca, în procedurile şi litigiile în care Parchetul European este parte, să se aplice garanţiile procedurale pentru persoanele suspectate conform standardelor relevante din regulament, în special Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, mai ales dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, care oferă un nivel superior de protecţie în comparaţie cu legislaţia naţională. CESE înțelege ca prin „dreptul la apărare” să se asigure şi respectarea principiului „armelor egale” dintre acuzare şi apărare.
1.5 CESE sugerează realizarea unui grup permanent care să monitorizeze garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor, în special în contextul instituirii Parchetului European. Acest grup de lucru va coopera cu celelalte instituţii europene şi naţionale care au competenţă în materie.
1.6 CESE consideră că în procedura de selecție prealabilă a procurorului general, grupul de experți care dă un aviz consultativ Comisiei ar trebui să includă câte un reprezentant al CESE, al Comitetului Regiunilor, al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene şi al Curții Europene de Conturi. Grupul consultativ de experți ar trebui sa aibă minim 11 membri.
1.7 CESE consideră că stabilirea principiilor fundamentale ale funcţionării Parchetului European ar trebui să includă şi principiile legalităţii şi subordonării ierarhice (neafirmate explicit în regulament).
1.8 CESE consideră că regulamentul trebuie să instituie mai multe garanţii şi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndatoririlor procurorilor europeni, precum şi la răspunderea acestora pentru cazurile de abuz şi culpă profesională gravă.
1.9 CESE atrage atenția că admisibilitatea probelor colectate şi prezentate de Parchetul European în instanţele de judecată, în condiţiile în care sunt admise fără a fi validate, poate crea situaţii de inegalitate şi de nerespectare a principiului „egalităţii armelor”. În condițiile în care la articolul 32, aliniatul (5) regulamentul prevede că persoanele „[…] beneficiază de toate drepturile procedurale pe care le prevede legislația națională” (se înțelege evident că inclusiv procedurile de admisibilitate a probelor), se constată că reglementările din Regulament sunt contradictorii, iar reglementarea poate conduce la încălcarea drepturilor persoanelor acuzate în procesul penal.
1.10 Controlul jurisdicţional al actelor de procedură ale Parchetului European revine instanţelor naţionale. În viziunea CESE un control jurisdicţional al actelor interne ale Parchetului European ar trebui să fie posibil în faţa instanţelor naţionale dacă acestea au legătură sau influenţează ancheta.
1.11 Colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal ar trebui să se limiteze la persoane în legătură cu care există indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în caz contrar ar putea însemna o serioasă şi neproporţională ingerinţă în viaţa acesteia.
1.12 CESE consideră că instituirea Parchetului European reprezintă o formă de a garanta protejarea contribuţiilor financiare ale cetăţenilor europeni la bugetul Uniunii. Definiţiile privind infracţiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii trebuie enunţate şi armonizate în mod unitar atât în propunerea de regulament, cât şi în propunerea de directivă.
2. Context şi observații generale
2.1 Dezbaterile privind instituirea unui Parchet European au început acum mai bine de un deceniu . În mai 2011, Comisia a adoptat „Comunicarea privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene prin măsuri de drept penal şi investigaţii administrative” în care sunt formulate propuneri privind îmbunătăţirea protecţiei intereselor financiare ale UE.
2.2 În ultimii trei ani, cazurile în care a existat suspiciunea de fraudă au reprezentat o medie de aproximativ 500 de milioane EUR anual, dar se estimează că valoarea totală reală a fraudelor este semnificativ mai mare. Doar o foarte mică parte din valoarea totală a fraudelor comise este recuperată de la infractori, şi anume sub 10% . Se estimează astfel că, pe perioada anului 2010, 46% din sesizările privind atingerea intereselor financiare ale Uniunii (la nivelul statelor membre) provin din sectorul public şi 52% din sesizări din sectorul privat. Informaţiile despre fraude în raport cu domeniile afectate se prezintă astfel: agricultură – 17%; țigări – 1%; vamă – 6%; cheltuieli/achiziţii directe – 11%; instituţii UE – 27%; ajutor extern – 19%; fonduri structurale – 19%. În general, așa cum rezultă și din rapoartele OLAF, aceste informaţii se menţin şi pentru anii 2011 şi 2012. O asemenea abordare impune soluţii şi intervenţii specifice la nivelul politicii penale a Uniunii.
2.3 În iulie 2012, Comisia a adoptat o propunere de „Directivă pentru combaterea fraudelor care afectează bugetul UE prin intermediul dreptului penal”. Propunerea de directivă include definiţii comune ale infracţiunilor împotriva bugetului UE, pedepse minime armonizate (inclusiv pedeapsa cu închisoarea în cazurile grave) şi termene de prescripţie comune.
2.4 Pe parcursul anului 2012 şi la începutul anului 2013, au avut loc o serie de discuţii sau reuniuni la nivel european privind instituirea Parchetului European. În ultimul său discurs privind starea Uniunii din septembrie 2012, preşedintele Barroso a reiterat angajamentul Comisiei de a concretiza instituirea Parchetului European.
2.5 În 17 iulie 2013 Comisia a lansat un pachet legislativ format din mai multe regulamente care reformează structura Eurojust, îmbunătăţesc guvernanţa OLAF şi instituie un Parchet European.
2.6 Principala sarcină a Parchetului European va fi combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE. Acesta va avea competenţa de a cerceta aceste infracțiuni, precum şi de a urmări şi de a trimite în judecată suspecții, în faţa instanțelor competente ale statelor membre ale UE.
3. Prezentarea propunerii de regulament privind instituirea Parchetului European
3.1 Instituirea unui Parchet European nu reprezintă o obligație, ci o posibilitate. TFUE prevede că Consiliul „poate institui” parchetul, hotărând în unanimitate, după aprobarea PE. Temeiul juridic şi normele cu privire la instituirea Parchetului European figurează la articolul 86 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care prevede că: „Pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate institui un Parchet European, pornind de la Eurojust.”
3.2 Consiliul European poate extinde atribuțiile Parchetului pentru a include, de asemenea, combaterea criminalității grave de dimensiune transfrontalieră in conformitate cu articolul 86 aliniatul (4) din TFUE.
3.3 Regulamentul privind instituirea Parchetului European prevede: definirea obiectului şi a definițiilor, norme generale (statutul şi organizarea Parchetului, numire şi eliberare, principii), competența, norme de procedură privind cercetarea, urmărirea penală şi faza de judecată, norme cu privire la garanțiile procedurale, controlul jurisdicțional, protecția datelor, relațiile Parchetului cu instituțiile europene, implicații bugetare.
3.4 În temeiul tratatelor UE , Danemarca nu va participa la Parchetul European.
3.5 Regatul Unit şi Irlanda beneficiază de o clauză de neparticipare la politicile în materie de justiţie şi afaceri interne, ceea ce înseamnă că cele două ţări nu vor face parte din Parchetul European, cu excepţia cazului în care decid contrariul, în mod voluntar şi explicit.
4. Observații specifice
4.1 Obiect, definiții, competenţă
4.1.1 Deși acest regulament, în primul articol, definește „instituirea” noului Parchet European, funcționarea si operativitatea lui vor depinde exclusiv de modul cum se va implementa în timp Directiva privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii în care sunt definite infracțiunile şi activităţile ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Instituirea unui Parchet European este utilă pentru a proteja contribuţiile financiare ale cetăţenilor europeni la bugetul Uniunii.
4.1.2 Infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, așa cum se regăsesc în propunerea de directivă privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii sunt următoarele:
i. actele de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (articolul 3);
ii. infracţiunile conexe fraudei care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (articolul 4): transmiterea sau netransmiterea de informații, spălarea banilor, promiterea si primirea de foloase necuvenite de către un funcționar european;
iii. instigarea, complicitatea, tentativa (articolul 5 din directivă precizează doar pedepsirea acestora, fără a le defini).
4.1.3 CESE consideră că sunt necesare definiții legale exprese şi explicite pentru aceste infracţiuni prin includerea unui paragraf care să precizeze clar care sunt infracțiunile pe care le anchetează Parchetul European. CESE consideră că toate definițiile ce se regăsesc în directivă trebuie detaliate şi ar trebui să existe și în regulament, inclusiv cea de „funcționar public” (care extinde definiția din sectorul public către cel privat). Toate definiţiile din propunerile de regulament si de directivă trebuie clar precizate, detaliate, armonizate și unificate.
4.1.4 CESE consideră că o altă soluție pentru stabilirea clară a obiectului, definițiilor şi competenței ar fi modificarea unor articole care definesc domeniul de activitate al Parchetului , prin trimiterea la o anexă care să fie făcută după modelul Regulamentului privind Eurojust . Această anexă ar putea fi completată şi armonizată de propunerea de directivă.
4.1.5 Competenţa Parchetului European trebuie să fie clară şi indiscutabilă. Deşi clarificarea infracţiunilor care intră în sfera de competenţă materială a Parchetului European se face prin referire la legislaţia naţională de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii (Directiva 2013/xx/UE), anumite condiţii de existenţă a acestor infracţiuni stabilite de regulament (de exemplu, caracterul transfrontalier, afectarea intereselor Uniunii, implicarea unor funcţionari europeni etc.) ar asigura o politică penală coerentă, în care toate tipurile de infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii se supun aceluiaşi tratament.
4.1.6 Reglementarea nu ar trebui însă să extindă competenţa Parchetului European şi la infracţiuni pentru care ancheta penală se realizează de procurorii naţionali. De asemenea, ar trebui menţionate criterii de determinare a „preponderentei” (prevalenţei) în cazul competenţei accesorii a Parchetului European, în caz contrar aceasta poate conduce la interpretări şi la o practică judiciară diferită în statele membre.
4.1.7 În cazul unei anchete transfrontaliere, pot exista situaţii în care unele state membre nu cooperează în sistemul de anchetă al Parchetului European. Prin relaţiile dintre Procurorul European şi procurorii europeni delegaţi, se poate evita începerea unei anchete penale identice în mai multe state membre. Se poate institui o regulă simplă cu privire la jurisdicţia mai întâi sesizată, astfel încât urmărirea penală să fie iniţiată în statul membru în care autorităţile judiciare s-au sesizat mai întâi.
4.2 Norme privind instituirea Parchetului European
4.2.1 Deși Procurorul European este numit de Consiliu, cu aprobarea PE, un rol important în preselecția candidaților îl are Comisia, care „prezintă o listă scurtă şi solicită avizul unui grup… ”. CESE recomandă ca, în procedura de selecție a Procurorului European, Comisia, prin procedura de consultare, să mărească grupul de experți de la 7 la 11, să precizeze câți membri ai Curții de Justiție, membri ai instanțelor naționale supreme sau membri ai serviciilor naționale de procuratură/avocați vor face parte din comisie şi să includă câte un reprezentant al CESE, al Comitetului Regiunilor, al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene şi al Curții de Conturi Europene în comisia de avizare.
4.2.2 CESE consideră că ar fi indicată, ca soluţie legislativă, şi instituirea unor garanţii specifice magistraţilor, care să le asigure independenţa, echidistanţa şi imparţialitatea, dar şi protecţia şi stabilitatea. În această direcție CESE atrage atenția asupra faptului că inamovibilitatea procurorilor europeni este absolut necesară, mai ales dacă există plângeri împotriva lor.
4.2.3 Eliberarea din funcţie a Procurorului European sau a adjuncţilor săi se face de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la cererea Parlamentului European, Consiliului sau a Comisiei. Competenţa privind prejudiciile aduse cetăţenilor din cauza unor procurori europeni delegaţi, a Procurorului European sau a adjuncţilor acestuia este a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Curtea analizează si soluţionarea cererilor privind prejudiciile. CESE consideră necesar ca deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cazul unor litigii privind repararea unor prejudicii, să fie comunicate Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.
4.2.4 Stabilirea principiilor fundamentale ale funcţionării Parchetului European ar trebui să includă şi principiile legalităţii şi subordonării ierarhice (neafirmate explicit în regulament). Parchetul European ar trebui să se poată sesiza inclusiv din oficiu. Sistemul european de anchetă penală ar câştiga coerenţă şi consistenţă dacă Parchetul European ar putea da îndrumări şi instrucţiuni obligatorii OLAF.
4.2.5 Prin deciziile de funcţionare interne trebuie stabilite mecanisme de comunicare eficiente care să garanteze independenţa Parchetului, a Procurorului European, a adjuncţilor și a personalului faţă de orice influenţe externe.
4.2.6 Regulamentul face distincţie între două categorii de infracţiuni, dintre care prima se încadrează automat în sfera de competenţă a Parchetului European (articolul 12) şi a doua (articolul 13) presupune infracţiuni care au anumite legături cu infracţiunile din prima categorie (fapte conexe). CESE consideră reglementarea nu ar trebui însă să extindă competenţa Parchetului European şi la infracţiuni pentru care ancheta penală se realizează de procurorii naţionali atâta timp cât nu există un set de definiţii clare ale infracţiunilor și ale infracţiunilor bazate pe fapte identice (în strânsă legătură cu infracţiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii ). Singurele criterii de raportare menţionate în regulament sunt definite prin sintagmele „preponderent” şi „infracțiuni bazate pe fapte identice”, ceea ce face reglementarea imprevizibilă în absenţa unor definiţii clare a infracţiunilor (preponderent din ce punct de vedere (?): al persoanelor implicate, al articolelor de lege încălcate, al impactului financiar etc. ?)
4.3 Norme de procedură privind cercetarea, urmărirea penală şi faza de judecată
4.3.1 Măsurile de cercetare prevăzute de regulament, care stabilesc ce tipuri de măsuri individuale de cercetare va putea utiliza Parchetul European şi în ce condiţii, trebuie să fie realizate numai în legătură cu infracţiuni care intră în sfera de competenţă materială a Parchetului European. Diferitele tipuri de decizii pe care Parchetul European le poate adopta la finalul cercetării, şi în special unele soluţii concrete, inclusiv în ceea ce priveşte soluţiile de punere sub acuzare sau neînceperea urmăririi penale, trebuie armonizate la nivelul Uniunii.
4.3.2 Admisibilitatea probelor colectate şi prezentate de Parchetul European în instanţele de judecată, în condiţiile în care sunt admise fără a fi validate, poate crea situaţii de inegalitate şi de nerespectare a principiului „egalităţii armelor” pentru apărare. În condițiile în care Parchetul este susținut prin colaborare instituțională de toate structurile, organismele, oficiile şi agențiile Uniunii, cât şi de autoritățile statelor membre, inculpatul şi apărarea nu vor avea resurse similare pentru probarea nevinovăției şi principiul „ egalităţii armelor” va fi încălcat.
4.3.3 Încheierea unei tranzacţii în scopul unei bune administrări a justiţiei poate să fie o măsură incompatibilă cu unele sisteme naţionale şi nu ar trebui exclusă controlului jurisdicţional. CESE recomandă Comisiei să definească în regulament ce înseamnă „tranzacţia” si condiţiile de aplicarea a acesteia (inclusiv în cazul faptelor pentru care este stabilită competenţa accesorie a Parchetului European).
4.3.4 Garanţiile procedurale pentru persoanele suspectate şi alte persoane implicate în procedurile Parchetului European, conform standardelor relevante, în special Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot defini în mod autonom unele drepturi (dreptul la tăcere, la asistenţă juridică) care nu au fost încă reglementate în legislaţia Uniunii. Aceste drepturi ar trebui să se aplice şi martorilor, şi nu doar „persoanelor suspecte”.
4.4 Controlul jurisdicțional
4.4.1 În momentul adoptării unor acte de procedură, Parchetul European este considerat o autoritate națională în sensul controlului jurisdicțional. În opinia CESE, chiar și actele interne adoptate de procurorii europeni ar trebui să fie coerente cu procedurile generale evidenţiate în legislația națională şi supuse acestei jurisdicţii. În viziunea CESE, un control jurisdicţional al actelor interne ale Parchetului European ar trebui să fie posibil.
4.4.2 Normele interne de procedură (regulamentul intern de funcţionare) ale Parchetului European nu pot privi numai alocarea cazurilor, ci şi multe (şi substanţiale) alte aspecte, cum ar fi ierarhia, structura şi conducere, atribuţii specifice etc. Deşi aceste norme interne nu au forţă executorie, ci doar interinstituţională, din motive de securitate juridică, acestea pot fi considerate creatoare de drept şi ar trebui sa poată fi invocate de cetăţenii comunitari afectaţi de o anchetă penală. Această soluţie este în conformitate inclusiv cu articolul 86 alineatul (3) din tratat, care prevede ca legiuitorul Uniunii să stabilească normele aplicabile controlului jurisdicţional al actelor de procedură adoptate de Parchetul European în exercitarea funcţiilor sale.
4.5 Protecția datelor cu caracter personal
4.5.1 În contextul specific al Parchetului European, reglementarea regimului de protecţie a datelor detaliază şi completează legislaţia Uniunii aplicabilă prelucrării datelor cu caracter personal de către organismele UE . Transmiterea acestor date între statele membre nu poate avea loc decât în condiţiile existenţei unei convenţii în acest sens. Supravegherea prelucrării tuturor datelor cu caracter personal în contextul activităţilor Parchetului European trebuie încredinţată deopotrivă Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor (AEPD), cât şi autorităţilor naţionale competente.
4.5.2 Prelucrarea datelor cu caracter personal ar trebui să se limiteze la persoane în legătură cu care există indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în caz contrar ar putea însemna o serioasă şi neproporţională ingerinţă în viaţa privată a acesteia şi o încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a UE.
4.5.3 CESE consideră că trebuie să existe o necesitate reală de colectare a anumitor date (aşa cum sunt ele detaliate în articolul 37 aliniatul (4), de exemplu, datele privind apartenenţa sindicală a persoanelor cercetate) şi să existe o legătură cauzală puternică cu faptele cercetate. Colectarea anumitor date suplimentare cu caracter personal, așa cum sunt ele detaliate în articolul 37 aliniatul (4), trebuie să fie justificată de necesităţile stricte ale anchetei și de respectarea Cartei Europene a Drepturilor Omului.
4.5.4 În cazul în care aceste date cu caracter personal nu sunt strict necesare, precum şi în toate cazurile în care persoana nu este pusă sub acuzare, CESE consideră că aceste date trebuie şterse din evidenţe şi registre.